Despre protetică

1. DESPRE PROTETICĂ

Protetica dentară reprezintă specializarea medicinei dentare care se ocupă cu restaurarea funcțiilor aparatului dento-maxilar prin protezare. Aceasta implică funcții precum masticația, protejarea împotriva bruxismului (scârșnit al dinților) sau fonația din timpul vorbirii. O vizită la cabinetul stomatologic Denta Luxe din Galați îți va aduce o schemă personalizată și precisă de tratament, diminuând astfel considerabil șansele unui rezultat final neplăcut.

2. CE ÎNSEAMNĂ O PROTEZĂ DENTARĂ?

Proteza dentară poate fi de două tipuri: fixă (punți dentare fixe sau coroane) și mobilă (supraproteze, proteze clasice, proteze scheletate). Comunicare și colaborarea cu mediul stomatolog reprezintă un factor esențial care asigură reușita lucrării protetice, în funcție de nevoile și cazul fiecărui pacient în parte.

3. CARE SUNT ETAPELE REALIZĂRII UNEI PROTEZE DENTARE?

Tehnologia din cabinetul stomatologic Denta Luxe ne ajută să efectuăm verificări multiple și amânunțite în procesul de realizare a unei proteze dentare. Primul pas în acest sens este amprentarea realizată în cabinet, urmată de modele realizat din machetă sau gips și într-un final proteza dentară.

4. DE CE ȚINEM CONT ATUNCI CÂND AVEM O LUCRARE PROTETICĂ?

Estetica, funcționalitatea, confortul, durabilitatea și rezistența sunt prioritățile noastre numărul unu atunci când vine vorba de o lucrare protetică realizată la cabinetul stomatologic Denta Luxe. Vă recomandăm să nu ezitați în a cere informații medicului stomatolog despre materialele folosite sau tipul protezei. Lucrarea protetică se va integra ca formă, culoare și mărime cu ceilalți dinți, oferind astfel o masticație corectă fără a fi îngreunată capacitatea de a vorbi.

10

+

ANI DE EXPERIENȚĂ

5.000

+

PACIENȚI FERICIȚI

10.000

+

INTERVENȚII REUȘITE

DENTALUXE

De ce suntem alegerea potrivită?

La clinica dentară Denta Luxe oferim un tratament personalizat și o soluție pentru orice problemă orală!

01

Medici cu experiență

Echipa noastră este formată numai din medici cu experiență.

02

Siguranță

Siguranța pacientului este una dintre prioritățile noastre.

03

Confort

Ne pasă de confortul tău, drept urmare îți vom explica totul în detaliu.

04

Tratament

Datorită furnizării unor servicii de calitate, oferim tratamente durabile.

VREI SĂ IEI LEGĂTURA CU NOI?

CONTACTEAZĂ-NE!

Program cabinet

Cabinetul este deschis non-stop.

Contactează-ne prin E-Mail

contact@dentaluxe.ro

Contactează-ne prin telefon

+40075 044 2636